Uniform

Traim intr-o lume a barbatilor. Si nu pentru ca ei au (sau ar avea) puterea financiara/ informationala/ fizica etc ., etc., etc., ci pentru ca ei impun valorile.

Societatea e masculinizata. Anima e pierduta in generatiile anterioare sau imprastiata in bucatele din ce in ce mai sporadice in din ce in ce mai putin indivizi. Mai exista ideal feminin? (din punct de vedere al “femeilor”, nu al expectantelor “barbatilor”). Eu as zice ca e sa ai o slujba buna, un oarecare succes in plan profesional, o serie de bunuri, poate o familie fericita. E normal, nu? Dar nu seamna izbitor de mult cu idealul masculin?

Vrem sa fim puternici, rigurosi, stiintifici, eficienti. Mai mult, mai repede. Masculul Alfa (fie el femeie sau barbat) e singurul care conteaza, e singurul model demn de urmat. Diferentele de sex raman doar de suprafata. Esenta e aceeasi, si nu e una androgina cum am visa. Lumea este din pacate dominata de masculinitate. Si zic din pacate nu pentru ca nu as aprecia aceasta latura, dar pentru ca imi e din ce in ce mai dor de restul: incertitudinea, misterul, grija. Ele exista, sunt inevitabile, dar nu mai sunt valori. Sau nu au fost niciodata? Daca ordinea e o valoare de ce nu ar fi si haosul? Pana la urma nu venim din haos? Din nebuloase cosmice. Praf de stele. Doar pentru ca ceva nu poate fi demonstrat sau masurat nu inseamna ca nu exista, nu inseamna ca e mai putin valoros, sau mai putin frumos. Ordine si disciplina; ierarhii stricte. Ce ar fi ca in loc de asta sa TRAIM?

Unde este feminitatea mea? Probabil acolo unde este si a ta: on the bottom of the bottomless cave.