Inutilitatea existentei mele "artistice" ma loveste frecvent - cu revolverul - dupa cap - in camera de zi. Diferenta intre un artist si un ne-artist, un diletant, sa zicem, este faptul ca primul reuseste sa transpuna in plan fizic experientele care dau fiori. Eu, pe de alta parte, ma aflu permanent in imposibilitatea materializarii trairilor mele memorabile. Mi- am dat seama de aceasta limitare de foarte mica, cand am intrebat cum se deseneaza o stare, sau muzica... raspunsul a fost bineinteles evaziv, asa ca am luat sarcina sinesteziei in propriile maini. Dar rezultatele nu au fost pe masura.
Frustrarea mea creste cu atat mai mult atunci cand stiu cum vreau sa arate tabloul, stiu ce as vrea sa spun, stiu ce gust ar avea daca ar fi prajitura, si cu toate astea, desi de multe ori in mintea mea este foarte clar cum ar fi transpunerea fizica, ceva impiedica realizarea ei..
Sper ca cititorii nostri idiosincratici sa nu se indoiasca de bunele mele intentii, si sa nu cumva sa creada ca inerc sa ma scuz, sau sa caut acceptare, sau poate chiar mila. Nici pe departe. (sa mai mentionez ca mila e sentimentul care ma umple cel mai mult de cea mai prfunda scarba?)
Inca odata, scriu pentru mine. Desi mi-am dat seama ca nu pot sa transpun in cuvinte experientele mele metafizice (sa le zicem), doresc totusi sa le marchez cumva. Si cum as putea face asta mai bine decat reamintindu-mi diferenta dintre realitate si cuvintele mele sterse.
Sunt momente in viata care nu ar trebui niciodata trecute pe
hartie, momente care nu trebuie detaliate niciodata (decat in dragoste), momente care trebuie pastrate si ascunse privirii intruzive a celor din jur. Momente a caror stralucire trebuie sa ne ramana pe buze atunci cand murim.
Total neasteptat, acest gen de momente sunt destul de frecvente in viata mea in ultima vreme (destul de frecvente adica mai mult de 10/ viata ), si totusi, desi le iubesc, le caut, si ma intorc mereu la ele, cumva reusesc sa se furiseze mereu de mine, ca si cum ar fi prea mari, sau prea ... (sa inventez cuvinte?)
Deocamdata asta e singura posibilitate pe care am gasit-o sa le fur, sa le pastrez pentru mine, sa nu mai fiu sabotata de partinitoarea-mi memorie.
I want more life, i can't help myself.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu