Cand suntem mici putem sa crestem sa facem orice. Dupa care timpul trece si ajungem sa facem un singur lucru, si nici acela satisfacator intotdeauna. Incercam sa ne definim dupa gen, religie, gusturi, locatie si ocupatie. Si suntem impacati cu faptul ca ne cunoastem.Raspundem grabit si relaxat la intrebarea "cine sunt" avand niste repere fragile furate de la ceilalti. Calea comoda are atatea avantaje, pana la urma.
Si deodata, intr-un moment de liniste ne intrebam "pentru ce?". Habar nu am.
Acesta e un manifest! Va invit sa va dezbracati! Suntem toti niste verze.
Dam frunza cu frunza si incercam sa ne gasim esenta. si uneori... surpriza!: varza nu are cotor. Si atunci ce mai putem face decat sa incepem sa punem la loc frunzele?
Nu sunt trista. Nu sunt ingrijorata ca stau ca o leguma, nu vreau sa fug si sa-mi fac un rost un viata. Vreau sa fierb la foc mic si sa fiu servita clada.
Peste 30 de ani aproape nimic din ce gandesc acum nu va mai avea nici un sens. Si atunci pentru ce toate astea?
Prezentul e prea trecator.
Musc dintr-un mar, flutur o tigara si ma uit printre gene.
