Septembrie static

Septembrie timpul e static. Intotdeauna cand calc pe frunze, frunzele arata la fel, vantul bate la fel, gandul meu e acelasi; aceeasi lumina, aceiasi nori. Septembrie inseamna parc semipopulat de indragostiti. Dragostea moare pe jumatate in septembrie.
Septembrie e bolnav. Te doare in gat, sughiti si iti vine sa plangi. Iti pare bine ca iti vine sa plangi. Septembrie e masochist. Septembrie te gandesti la varsta ta, la varsta lor... Septembrie iti vezi prima data umbra. Te uiti in gol si faci integrame pe banca. Gresesti... corectezi... la dracu. Arunci integrama la cosul de gunoi. Cosul de gunoi e plin... cutii de prezervative goale si chistoace de Kent. Miroase urat... scoti nasul din gunoi... dar persista. Scarile de bloc miros a urina si sperma proaspata, autobuzul miroase a benzina si parfum de dama. Ametesti si iti vine rau. Mirosul de benzina iti face rau si iti vine sa vomiti. Cobori si iti cumperi o lamaie. Musti din ea cu inconstienta, iar lumea se uita ciudat la tine... o gagica iti arata limba. Zambesti amar si te uiti dupa ea... nu o mai vezi.
Septembrie te simti usor, dar cu sufletul greu. Septembrie nu mai vezi pe nimeni cunoscut pe strada... copii de clasa a sasea cu par ciudat si paschete intre picioare. Vrei singuratate fara nici un motiv si vorbesti cu sticla de cola. Iti vine sa razi ca esti idiot si ca lumea o sa creada ca esti emo, te uiti in jur si revii la dialogul cu sticla. Septembrie berea nu mai are acelasi gust... e rece, amara si acidulata... ca de obicei. Iti vine sa te duci la scoala.
Septembrie nu ai chef. Niciodata nu ai chef de vreo ceva, dar acum iti dai seama si nu-ti place. Dormi mult, te fortezi sa dormi, te trezesti... te uiti in jur si te culci la loc. Citesti o carte si te uiti pe geam. Aceeasi imagine... parca e dimineatza... parca e seara.
Septembrie e liniste-n zbucium. Ma culc devreme ca sa stau treaz. Imi place sa ascult ploaia, vantul si copacul din fereastra... tuturor le place.
Maine e tot septembrie. E la fel, nimic deosebit si totusi multumit. Afara e la fel... inauntru e la fel.

Amintiri din copilarie: 69

Ce titlu... insitgator.

Cand eram mai spre copilarie (nu stiu exact cat de demult...) am auzit de 69. De fapt, a fost o invazie de 69: toata lumea avea nick cu 69 pe mirc, eram suficient de mare ca sa aud bancuri cu 69, 69, 69, 69...

Ok. Stiam ca 69 e o pozitie... dar care?

Dupa indelungi meditatii, reconstituiri a tuturor glumelor pe tema, arderi serioase de neuroni, m-am hotarat! O sa intreb gashca! Dar cum? O sa rada de mine! Cu siguranta! Nu conteaza! 69 e mai important! (no comment) Fie! Trebuia sa- mi incerc norocul.

Alea iacta est!

- Mai [...] cum e 69?

ha ha ha ha ha, raspunse corul antic.

- Da, ha ha! Radeti cat va trebuie si raspundeti va rog la intrebare.

ha ha ha ha ha

- Cum, nu stii ce e 69?

- Nu. Adica nu chiar...

- Naspa mai, cum sa nu stii...

- Nu stiu si gata! Voi sunteti prietenele mele. Nu mai randeti si ziceti!

- AAA.....

- Nu va fie rusine. Sunt suficient de mare (ya!)

- Poi,.. stii... eu nu stiu.

ha ha haha ha ha, restul corului

- De fapt, nici eu nu stiu

[...]

Din 6 nu stia nici una.

Ceva trebuia facut.

Deveneam cea mai ratata gashca din oras. (wtf!)

Problema devenise de interes larg!

Bun. Planul era simplu: Mergem prin oras si intrebam ce cunoscuti vedem.
Zis si facut.

Ne intalnim cu primul om

- [...] 69?

- ha ha ha ha!

- ....

- stii.... de fapt.. nu stiu

Din 20-30 de viitori adolescenti pe care i-am somat in cautarea noastra ... filosofica, nici unul nu stia. Halal generatie. :)

Pana la urma, cand deja pierdusem orice nadejde, aparu el! Printul! (nu mai stiu exact cine era, dar mi-a schimbat viata).

Il vedem, punem intrebarea, fara nadejde in suflet, si...

- Mai, e ca pozitia aia clasica, da invers.

- Serios?
- Da!

- Doar atat? (copchii)

- ... da...

Multumim indelung si mergem mai departe, cand o voce din grup rupe tacerea:

- Mai, invers, invers, dar cum invers?

ta da da dam!

"cuvinte mari"

Nu imi plac "cuvintele mari".
O idee mareata, are nevoie de mai mult de 3 randuri!
Revelatia, daca vrei neaparat sa o impartasesti, merita mai multa daruire.
Da. Poti sa rezumi o idee intr-o fraza! Dar de ce sa o rezumi? Ideea trebuie sa mearga, sa curga, sa faca din ochi altor idei. Trebuie sa fie aparata.
De aceea nu-mi plac cuvintele mari.
Fara inca un strat, ideile se pierd, se scurg singure prin spatiile dintre cuvintele frazei, nu pot fi asimilate. Sau pot, dar dureaza. "Trebuie sa muncesti pentru revelatia ta". Bine, de acord! Dar, esti dispus sa risti? Chintesenta e agresiva, e dureroasa. Trebuie diluata! O sa fie regasita mai tarziu, dar nu poti da alcool dublu rafiant cuiva care nu a baut decat apa plata cu lamaie.
Totusi, "cuvintele mari" sunt de doua feluri: pozitive si negative. Si trebuiesc tratate putin diferit.
In chintesenta lor, ideile sunt toate pozitive; ideea te intriga, te face sa cresti; te face sa ajungi; te face pasarea phoenix.
Dar, trebuie sa recunoastem ca unele idei par negative. Acestea sunt cel mai greu exprimat si cel mai periculos de sintetizat. Individul tinde sa le respinga. Si daca 2 randuri sunt respinse din reflex, o pagina deja schimba putin perspectiva. (o carte sa fie prea mult? inca nu stiu, dar ... cred ca da, chiar si un capitol. Ideea trebuie diluata cu simtul raspunderii!)
Ideile "pozitive" nu necesita insa acelasi efort. Suntem gata sa acceptam orice bate evident spre o crestere. Ideile pozitive sunt mai dulci. Nu mai trebuiesc diluate. Majoritatea nici nu sunt asa de "tari" ca cele negative.
Imi plac "cuvintele mari" !