Mi-ar placea sa ma intorc in trecut si sa il intreb pe Dostoievski de ce scrie. Deoarece pentru mine ramane un mister. Stiu uneori de ce scriu eu, dar nu reusesc sa inteleg de ce scriu ceilalti, mai ales in operele epice.
Eu scriu ca sa ma gasesc, si ca sa fiu gasita. Scriu pentru ca sunt singura, pentru ca nu am cu cine sa vorbesc, sau pentru ca nu pot sa vorbesc. Scriu pentru ca vreau sa-mi imortalizez fragmente din viata pe care le consider demne de pastrat, si totusi insuficinet de semnificative pentru a fi mentinute de memoria de lucru. Scriu pentru ca mi-e dor. Scriu pentru ca in Bucuresti exista prea multe locuri care seamana cu marea, prea multe dealuri dupa care ta astepti sa vezi valuri, prea multe lacuri cu miros de alge, si prea multi pescarusi.
Scriu pentru ca vreau sa ajung mereu mai sus. Si pentru ca asfaltul se crapa si ma impiedic cu rolele de pietre. Scriu pentru ca nu pot sa mai sar 20 de trepte (de fapt nu mai am curajul) si pentru ca nu am coborat niciodata scari cu spatele in viteza. Scriu pentru ca imi scrantesc glezna frecvent, si pentru ca uneori cred ca doar atunci cand simt ca mor pot sa traiesc.
Scriu pentru ca portugheza mi se pare cea mai senzuala limba si pentru ca nu o sa o invat niciodata; pentru ca sunt o lenesa.
Scriu pentru ca atunci cand eram mica aveam o papusa destul de urata la care tineam oarecum si pe care acum nu o mai gasesc, si mi-as dori tare mult sa o am.
Scriu pentru ca marele meu talent, evident nu este scrisul, ci sa ma indragostesc de oameni la care nu o sa pot ajunge niciodata.
O frantura de pas pentru omenire, 200 de pasi pentru mine.
Scriu pentru ca imi faceam planuri sa-mi iau un apartament dragutz in leazing, si acum ma framanta faptul ca nu o sa am un serviciu platit decent decat dupa 40 de ani.
Scriu pentru ca respect intotdeauna alegerile prietenilor mei. Si pentru ca mi-ar placea sa plec mai des in excursii. Si pentru ca acum ma amuza sa stau singura o zi intr-un oras plictisitor si necunoscut. Pentru ca nu am murit inca desi ma pun des in situatii riscante. Pentru ca vreau sa fac parasutism dar nu si bungee jumping. Pentru ca vreau sa ii ating pe ceilalti dar nu suport sa se uite la mine. Pentru ca nu ma uit niciodata in spate desi mor de curiozitate de multe ori. Pentru ca ma uit cu scarba chiar si atunci cand sunt incantata. Pentru ca pot sa fac sa planga pe oricine si totusi eu sunt cea care plange.
Scriu pentru ca pot sa fiu trista si vesela in acelasi timp si pot sa disimulez nelimitat.
In continuare epicul ma framanta. Notiunea de liric imi ramane accesibina ca si concept, scop si chiar forma uneori, insa epicul ma depasaseste, este peste puterile mele de intelegere. Am nevoie de un "epician" sa mi se destainuie, sa imi explice, sa devina liric pentru un scurt timp. M-am plictisit sa caut, sa sap. Ce-ar fi sa gasesc cu mai putin efort? Ajunge cu introspectia! In vreau pe celalat. Il vreau liric.
Ma repet.
