Boring

Am ajuns in punctul in care nevoile mele sunt atat de clare si bine structurare incat imi vine greu sa scriu abstract despre ele. Toata ceata din capul meu care dadea un praf de decentza articolelor anterioare, sau oricarei autoexprimari se ridica incet incet in timp ce eu imi dau seama ce vreau!

Asa ca, ignorance is bliss.

Iar eu sunt rece. M-am autodiagnosticat, mi-am prescris o reteta, acum trebuie doar sa gasesc o farmacie care mai elibereaza compensat. Sau sa castig la loto. Putin schizoidal: nu pot sa nu ma bucur de skill-urile mele academice si profesionale si totusi sa simt o nostalgie pentru ceea ce era ... mister.

Lucian Blaga este poetul meu roman preferal, pentru ca e tanar. Chiar si la batranete, era tanar; intreaga lui filosofie, care pune misterul in centru e tanara. Ma intreb daca, batran fiind mai poti citi cu placere poeziile lui, sau doar cu gelozie si neincredere, cu critica si lipsa de apreciere, cu superioritate, de parca osteoporoza te face mai inteligent.

Deoarece metodele naturale de a ma mentine tanara nu imi sunt cunoscute, voi face acest lucru artificial: ma scriu tanara.

Si mai fumez o tigara.

La ce mediteaza i oAna cand e pusa fata in fata cu fatalitatea?

La nimic.

Se apleaca senzual sa-si adune lucrurile de pe jos. Se ridica senzual de jos si priveste spre cer. Sta sa plece.

In urma ei se desfasoara fatalitatea. Ii urmam urmele. Undeva anume aceste urme tot duc. Se coboara pe o panta de valoare cunoscuta. Fatalitatea continua sa se desfasoare incet ordonat catre origine. Creionul aluneca aiurea si trebuie sa stergem cu atentie.  A plecat. S-a lovit de limita cerului si acum coboara senzual. O urmarim in continuare concentrati. La la la la....  se duce la Infinit. Desfacem berea si o scurgem usor in paharul de sticla cu cioburi stravezii. Nu ne limitam doar la observatie pentru ca ceea ce vedem e foarte senzual.

Fatalitatea canta o melodie vesela si danseaza in cerc cu ochii usor inchisi. Daca ar sti ce pierde...

Nuca

Mereu plec de la premisa ca oamenii sunt buni, onesti, deschisi, luminosi, undeva...

Si cred ca desi cu timpul multe din calitatile noastre native sunt acoperite, ascunse, metamorfozate, esenta lor ramane totusi undeva, putand fi accesata de cei norocosi, talentati, perspicace, insistenti.

Imi place sa- mi investesc timpul in a cauta, in a descoperi in oameni ceea ce eu vad ca o raza, un val de aer cald; un diamant neslefuit dintr-o mina, cu atat mai valoros cu cat stii ca e al tau, ca tu l-ai gasit, ca tu l- ai slefuit, ca este asa de frumos, dar numai tu poti sa il vezi in intuneric. Vreau sa fiu speciala prin ceilalti. Sa fiu cea care are acces la esenta. Sa vreau sa impartasesc totul cu lumea, dar sa raman cea mai bine informata.

Vreau sa fiu un colectionar de suflete.