Fosta mea "acasa"

Imi vine sa scriu o poezie. Ii aud ritmul sacadat si ritualic in cap de cateva zile, dar nu am cuvinte pentru ea. Poate ar trebui sa scriu un cantec. Sunt trista si nervoasa si asa de plictisita!

Si poate as face ceva daca nu as fi pe plaiurile natale, unde viata mea e asa de lenta, nimic nu se intampla, nimic nu se schimba. ("We have no great war, no great depression" - discutabil?). Nu mai sunt intrigi, nu mai este actiune. Eu nu exist in orasul asta. Nu cunosc pe nimeni. Nimeni nu ma stie, dar desigur daca as iesi pe strada outfashioned as fi retinuta, analizata, catalogata si transmisa pentru consideratii ulterioare altor foruri.

Aici e moderat. Nu e prea cald, nu e prea frig, ploua cat trebuie, ninge cat trebuie, si daca nu se

intampla asa, suntem obisnuiti. Oamenii nu se grabesc, pentru ca nu au unde. Nimeni nu fuge dupa autobuz. Cand e prea rau sau prea bine mergi la o plimbare pe strada principala. La o faleza, daca vreti. Mergi cu masina cu 30 la ora si dai note la funduri, sau mergi pe jos si astepti sa fii notat. Te duci pana in capat, traversezi si te intorci pe partea cealalta, ca doar avem nevoie de diversitate. Se repeta procedeul pana la ora de venit in casa. E un oras de liceeni. Ceea ce ar fi chiar frumos daca adolescentii nu ar fi asa de dificili. Dar nu va ganditi la "Liceenii", ci poate mai degraba la un "sex and the city" cu foarte putin sau deloc sex, sau la un film tipic american cu liceeni, in care si cei grasi sunt cool. Sacali. Dar poate sunt prea dura. Nu sunt in cea mai buna dispozitie. Ieri vroiam sa scriu despre viata mea in provincie pe un cu totul alt ton, dar cum aici sunt mai moale am preferat sa joc solitaire decat sa incropesc o fraza.

La noi, majoritatea cetatenilor sunt licentiati. Unii sunt plecatui la studii, in unul din centrele universitare reprezentative, creind un gol pe grupul de varsta vizat, restul, cu mic cu mare urmeaza una din facultatile cu sediu la subsolul casei de cultura. Ar putea fi chiar amuzant uneori. E un oras de oameni intreprinzatori. Avem reprezentanti majoritari intre infractorii din Danemarca. Ei? Nu v-am zis? Intreprinzatori. Suntem peste tot.

Confratii mei au rezultate notabile la facultatile la care participa - eu sunt o rusine pentru orasul care m-a crescut - putin peste medie. Ii vad peste tot. La stiri, in ziare, in reviste, pe bloguri. Ii intalnesc in metrou si in RATB, la toate emisiunile de pe Euforia, in conversatiile unor oameni imporbabil de a-i cunoaste.

Sunt mandra ca m-am nascut aici. Am copilarit frumos, am crescut decent. Peisajul e frumos, clima oarecum prielnica si majoritatea femeilor frumoase. Dar e timpul sa plec.