M-am nascut putin cam tarziu pentru a-l mai cunoaste pe Dumnezeu sau orice versiune a lui. Am incercat mult timp sa-l gasesc, dar nu mai era nicaieri. Am intarziat de putin. Amintirea care nu-mi apartine s-a transformat in tragedie de moment.
Trecem cu vederea absurdul. Absurdul e tot timpul langa noi si ne imbie, dar multi dintre noi fac alegeri care il exclud; au mai multe optiuni. Ei... nu e chiar asa. Ca si orice actiune, chiar si cele atent cantarite, optiunile disponibile converg tot timpul spre coincidenta, ridicol, intamplare, variante ale absurdului. Prin urmare, marii privilegiati, mult crediciosi nu sunt decat acei care se masturbeaza cu ochii inchisi.
Ceva imi spune ca lumea ar innebuni de-a dreptul, daca absurdul nu ar mai fi dezmostenit. Ne duce astfel cu gandul la faptul ca ideea de minoritate e parte integranta si necesara. Ducand ideea pana la capat... protestul in cazul de fata e si el doar o aparenta, pentru ca exilul e un drog, o tigara pe care o flutur pana la capat, un pacat delicios... singurul tip veritabil de fericire.
Sunt foarte multumit de mine. L-am parasit fara nici sa ma gandesc sa ma uit in urma. Pe cat de spontan pe atat de inaltator. Nu ma invinuiti... si ingerii sunt in stare de asa ceva. Nu ma urmati, ati strica totul... m-as intoarce imediat inapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu